nu vand nimic, doar ma laud

J

Am alergat 10km in week-end.

Prima data pe anul asta, si a doua oara in viata mea.

De data asta am facut-o pe un stadion, si m-am invartit de 25 de ori in jurul terenului de fotbal.

La un moment dat incepuse sa ma doara piciorul in jurul caruia ma invarteam (glezna de fapt) ca era mai folosit decat celalalt, asa ca ultimele 5 ture le-am facut in sens invers.

E un maraton prin aprilie (maratonul Parisului), dar s-au terminat deja inscrierile pentru el (de prin noiembrie, au ajuns la 40 de mii de oameni care vor sa alerge). Si nu ar fi numai asta problema ci si faptul ca am alergat aia 10km in vreo 55 de minute (adica trec de 4 ore daca reusesc vreodata sa alerg distanta unui maraton).

Am alergat dupa ce vreo luna nu am mai alergat (un week-end in Italia, unul in Belgia, unul a plouat, unul nu am avut chef…)

Acum probabil ca o sa stau iar ceva vreme pana sa mai alerg.

La final, cu picioarele eram ok. Adica musculature picioarelor m-ar tine. Dar aveam probleme de respiratie. Incepuse sa ma doara in dreapta-jos abdomenul si asta pentru ca in loc sa am o respiratie regulata, cam gafaiam (solicitam muschiul diaframei foarte mult si in mod haotic).

Sambata am fost ok, duminica am fost ok, azi e luni si inca sunt ok. Adica imi simt un pic gleznele mai tepene si poate articulatiile genunchilor mai rigide, si imi simt si musculature picioarelor un pic sub tensiune, dar per total nu am nici o problema majora (nu am facut febra musculara).

Deci daca respir mai atent, pot si mai mult.

Cand am terminat de alergat, mi-am facut o poza sa vad daca sperii lumea pe strada (daca am ochii infundati in orbite sau sunt foarte rosu la fata sau stiu eu). Ma barbierisem inainte sa ies la alergat, dar la cat timp mi-a luat sa termin aia 10 km... J

primavara

eu stiam ca prima zi de primavara e 1Martie. cel putin asa e in Bucuresti.

in Paris insa, nu e asa :)
prima zi de primavara e dupa echinox-ul de primavara, adica pe 21 Martie.

pe de alta parte, in Paris a venit deja primavara, pe cand in Bucuresti inca mai ninge...

consultanti

in Paris, se merge foarte mult pe ideea de consultanti.

de exemplu, intr-o banca lucreaza doua categorii de oameni:
- cei angajati intern (sunt angajati direct de catre banca, primind un salariu fix);
- cei angajati extern (sunt angajati de o companie externa, iar compania discuta cu banca si stabileste o rata pe zi pentru fiecare consultant, urmand ca din suma totala compania sa isi pastreze un procent iar restul sa il dea consultantului).

e un fel de outsorcing.

pentru banca, daca angajeaza extern, au avantaje si dezavantaje. pe partea cu minus, ar fi ca platesc mai mult decat daca ar angaja direct. pe partea cu plus e ca pot renunta destul de usor la o persoana (daca acea persoana e angajata intern... legile din Franta sunt atat de protectoare incat nu prea poti sa dai afara angajati).

cand a fost apogeul crizei prin 2008-2009 in sistemul bancar, la consultantii externi s-a renuntat cel mai repede. contractele se fac de regula pe pachete de 3 luni, si nu pot sa depaseasca mai mult de 3 ani. asa ca atunci cand vrei sa faci o reducere de costuri, amani niste proiecte, nu mai prelungesti niste contracte, si faci o economie pentru cateva luni.

pentru mine, ideea de consultanti externi are mai multe lucruri negative decat pozitive. in primul rand, echipele sunt foarte volatile. oamenii se schimba des, se muta de colo-colo, si se pierd informatii pe drum. adica daca eu fac un proiect de 6 luni si plec, il ia cineva in primire, dar ala nu o sa stie la fel de multe ca mine despre proiect. si cand il da si el mai departe, altuia... cine stie ce informatie ajunge sa fie transmisa? e ca un joc de "telefonul fara fir", de ajungi sa intrebi "de ce ati ales asa, oameni buni? ca sa stiu daca pot sa ma misc in stanga-dreapta sau trebuie sa raman pe centru..." si sa nu stie nimeni raspunsul. pt ca ala de stia, a plecat de mult.

in al doilea rand, consultantii sunt in competitie intre ei. daca vrei sa ramai pe proiect, daca vrei sa te tina mai departe banca angajat, atunci trebuie sa creada ca tu esti mai bun decat alt consultant disponibil. si asta uneori e ok, pt ca te face sa dai tot ce e mai bun in tine. pe de alta parte, uneori apare calcat pe picioare si dat din coate ca sa apuci o pozitie mai in fata. deci in loc sa fie o echipa stabila, cu incredere intre membri, poti sa ajungi sa ai echipe volatile, cu indivizi care lucreaza mai mult pt ei decat pentru echipa.

in al treilea rand, se alearga dupa castig pe termen scurt. daca un consultant are un contract pe termen de 3 luni, nu prea il intereseaza ce se intampla dupa. si se merge pe "hai sa mearga acuma si vedem noi mai tarziu", unde "mai tarziu" nu se mai aplica. mi se pare ca nu se asuma la fel de multa responsabilitate ca atunci cand stii ca stai in firma pe termen nedefinit.

deci daca vrei consultanti, trebuie sa accepti ca o sa creasca haosul, o sa creasca mancatoria intre oameni si creste fuga dupa profit pe termen scurt in detrimentul celui pe termen lung.

ca plus, cred ca ai o crestere in eficienta individului. pentru ca daca jobul tau nu e sigur, daca stii exact ca banca da o suma de bani pe zi... nu prea iti permiti sa vii la birou si sa tai frunza la caini. vii si muncesti.

carusel

saptamana asta care a trecut a fost un carusel.

am fost racit cam toata saptamana, cu un apogeu miercuri.
la munca, ba ies chestii... ba nu ies.
cand ies, e de bine. pentru ca simti ca participi la ceva, ca pui si tu o caramida la ce se construieste, ca faci si tu o diferenta.
cand nu ies, e de rau. si uneori e de foarte rau.

pana acum am lucrat 2 zile pe saptamana pentru un client (restul de 3 zile lucram pentru un alt client, sau faceam task-uri independente). si de saptamana viitoare, pentru toata luna martie, o sa lucrez numai pentru el. adica 5 zile pe saptamana. asta e de bine. una la mana ar fi ca daca ai un singur client, nu trebuie sa te mai imparti in mai multe locuri, si sa faci mai multe lucruri in paralel. a doua ar fi ca e ca semn ca fac treaba buna. adica daca nu ma descurcam, nu ma chemau mai mult, ramaneam tot la 2 zile din 5. daca ma cheama 5 din 5 inseamna ca au incredere in mine. nu stiu, zic si eu. nu-mi stricati fantezia :)

da' in acelasi timp, e si de rau. pentru ca ma omoara cu zile clientul asta. la finalul zilei sunt leguma. nu mai am energie sa fac nimic altceva. pentru ca au atatea probleme si atatea intrebari si atatea lucruri de rezolvat... ca nu mai apuci sa respiri. si cand ai una din zilele alea in care nu mai merge nimic in jurul tau (nici alea de mergeau inainte si le verificasei ca merg si ai zis "da, merg, e ok sa le dam clientului")... iti vine sa te dai cu capul de birou. si in plus nici nu poti sa bati pe nimeni (desi ai vrea).

in Bruxel a fost bine. am vizitat, am vorbit, am iesit in bar. nu neaparat in ordinea asta. habar nu aveam in ce bar sa iesim... pentru ca nu stiam ce optiuni sunt. asa ca am aplicat vechea tactica "mergi in centru, gaseste un grup de tineri si urmareste-i pana intra intr-un local". ne-a mers din prima, ne-au dus exact unde trebuie. si nici nu cred ca s-au prins ca sunt urmariti.

nu stiu de ce, dar am impresia ca o sa inceapa o saptamana si mai grea.

statuia asta de mai jos e "Manneken Pis" si e simbolul orasului. din cand in cand il mai imbraca, acum era in costum din cap pana in picioare, ca nu se mai vede nimic din el.

Tehnologia asta

Sunt in autocar si ma indrept spre Bruxel. Si in acelasi timp scriu mesajul asta care o sa apara pe blog pentru ca o sa-l trimit prin email. Sunt curios daca merge. Adica ar trebui sa mearga ca doar nu am inventat eu roata. Doar ca e prima data cand incerc eu.

E bun si telefonul de la firma la ceva :)

Eu vin din Paris, cineva vine din Londra, si ne intalnim in Bruxel cu o a treia persoana. Si toti trei am plecat din Bucuresti. Adica daca tot ne jucam de-a consultantii internationali :) macar sa ne plimbam un pic.

artisti de mici

am tot zis ca Parisul e orasul artistilor. de fapt nu am zis-o eu, eu doar o observ in fiecare zi.

am dat peste o biserica in renovare. iar pe schelele din jurul ei, au fost expuse desene facute de copii. adica sper ca sunt copii. foarte mici. pentru ca cealalta explicatie ar implica boli mintale :)

asta e biserica:

si astea sunt cateva din desenele de care vorbeam:

in cazul in care nu e clar de ce am pus desenele astea... in ultimul desen e unul care vomita, un animal gen floarea soarelui cu patru picioare si un Gigi cazut pe jos.

no, serios acuma, eu cand am fost copil nu am desenat niciodata oameni impiedicati. ce cauta ala intins pe jos?

asta imi aduce aminte de un critic foarte bun de arta infantila de pe vremea cand internetul abia era inventat: the best page in the universe - crappy children's art.

mana intinsa

sunt multi cersetori in Paris. ii vezi pe strada sau in metrou si am impresia ca sunt mai multi ca in Bucuresti.

unii sunt romani. ii aud vorbind, le recunosc melodiile cantate la acordeon ( :) ) si imi e rusine. adica cred ca e rusine. e senzatia aia cand lasi capul in piept si te prefaci ca nu intelegi ce vorbesc, ca nu ii recunosti.

ei trec pe langa tine si intind mana ca sa ceara o moneda... iar tu treci pe langa ei si te uiti in alta parte pentru ca nu vrei sa le dai bani (fie esti zgarcit, fie crezi ca daca tu muncesti pentru banii aia... atunci si ei ar trebui sa munceasca pentru ei, fie nu crezi ca datul de banii e o solutie pentru ei, fie crezi ca ei castiga pe zi mai mult ca tine, fie... orice alt motiv).

de cand sunt in Paris cred ca am dat de doua ori bani. prima data a fost cersetorului pictor care desena pe asfalt. mi-a placut ideea: eu desenez ceva pentru toata lumea si pentru nimeni in acelasi timp, am un plan, daruiesc ceva in schimb...

a doua oara a fost asta seara. eram in metrou intr-un capat al vagonului iar prin celalalt capat a intrat o femeie de vreo 50 de ani. nu intelegeam prea bine ce vorbea pentru ca avea probleme de vorbire... ceva asemanator bolii Parkinson - nu putea sa isi controleze gura foarte bine, ii tremura foarte rau.

cand a terminat de vorbit, a scos un servetel din buzunar si s-a sters la gura.

nu stiu cum sa explic ca sa nu sune ridicol, dar gestul asta m-a facut sa ma dau jos din metrou dupa ea si sa ii dau un ticket de restaurant (acelasi sistem ca bonurile de masa din Romania, doar ca aici cu un astfel de ticket iti cumperi cel putin o masa serioasa).

majoritatea cersetorilor care cersesc pentru ca au nevoie (si nu pentru ca asta e meseria lor) au abandonat lupta. au acceptat ideea ca viata i-a infrant... asa ca un pic de saliva in jurul gurii nu mai are nici impact. de asta nu vezi multi cersetori care sa se curete sau carora sa le mai pese ca ar trebui.

femeia asta inca lupta. e clar ca cerseste pentru ca are nevoie (defectul de vorbire poate sa fie doar una din consecintele problemei adevarate). si e clar ca viata ei se desfasoara altfel decat viata unui om normal. pentru ca asta inseamna "handicap"... treci prin viata cu o mana legata la spate, sau cu ochii inchisi, sau cu o greutate legata de picior, in timp ce majoritatea celor din jurul tau zburda fara griji.

si daca totusi handicapul nu te-a infrant, daca inca mai tii la tine si te respecti si folosesti un servetel, si incerci sa obtii maximul cu ceea ce ai la dispozitie... inseamna ca esti un om extraordinar. pentru ca desi e un chin pentru tine sa vorbesti, trebuie sa o faci ca sa obtii o reactie de la cei din jurul tau. de fapt pe mine m-a marcat  regretul profund pe care l-am simtit cand femeia si-a incheiat povestea si a trebuit sa isi accepte handicapul (pentru a cata oara in ziua aia) si sa se stearga la gura.

e ca si cum fiecare din noi ar trebui la fiecare cateva minute sa isi priveasca in fata cel mai mare complex. ca e inaltimea, greutatea, culoarea pielii sau problemele ei ( ! ), ... la fiecare cateva minute, te sui pe un scaun in mijlocul unei sali pline de oameni si zici "eu am problema asta".  si o faci din nou, in vagonul urmator.

meseria asta mi se pare mai grea decat ce fac eu. si nu cred ca as fi in stare.

da, mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana... dar uneori nu vorbim de povesti artificiale, ci de povesti ale unor oameni care inca lupta. asa cum pot.