maratonul incepea la 8.45 dimineata si se invartea prin Paris. eu m-am dus undeva aproape de Bastille, si in punctul ala oamenii alergau deja de o ora si un pic. adica erau cam pe la jumatatea distantei.
poza de mai jos e de pe bulevardul "Avenue Daumesnil" si in stanga se vede un pic din gradina suspendata (una dintre cele mai interesante idei: la nivelul strazii ai magazine, iar la etajul 1, pe acoperisul magazinelor, ai o gradina... lunga de cativa km buni. o sa fac niste poze si acolo, acum ca tot s-a inverzit totul).
impodobisera bulevardul pentru maraton:
primii care au plecat in maraton au fost cei cu dezabilitati fizice. au fost cativa cu scaune cu rotile. erau la fel de implicati in cursa ca cei care alergau. adica poate nu faceau acelasi gen de efort, dar ideea de baza e aceeasi si vointa lor e de admirat.
nu stiu daca se vede bine in poza de mai jos dar cei doi care aleaga sunt legati de mana. cel din dreapta e ghidul. pentru ca cel din stanga nu vede.
dar asta nu inseamna ca nu vrea sa alerge oricum. pentru mine asta a fost cel mai impresionant lucru... e exemplul de vointa, de lupta, de ajutor si sustinere... de ceea ce ne face sa fim oameni.
se apropia grupul fruntas, si asta era masina care ii anunta ce timp au pana in acel moment. baietii termina in doua ore si 10-20 minute, iar fetele in doua ore si 30-40 minute (parca). ma refer la cei care ies pe primele locuri. asa ca eu eram destul de aproape de jumatatea traseului.
plutonul fruntas:
:) vreo jumatate de ora mai tarziu, vine si primul atlet care nu e de culoare.
(sper ca nu se considera rasism, mie mi s-au parut extraordinari toti care au participat la maraton. toti 50.000 de oameni)
vin si primele fete, iar asta e maisina care le anunta pe ele timpul.
una dintre primele fete si unul din baietii care nu era in plutonul fruntas dar alerga pentru un timp bun oricum... si ma gandesc ce senzatie e sa alergi 40 de km langa o persoana pe care nu o cunosteai inainte sa inceapa maratonul. si acum va "cunoasteti" doar pentru ca aveti acelasi ritm. si in aia 40 de km se poate intampla sa ai o cadere de energie si sa nu mai poti sa tii ritmul, dar ai pe cineva langa tine care sa il stabileasca si tu trebuie doar sa te tii dupa acea persoana. iar cativa km mai tarziu cand o sa aiba persoana respectiva o cadere de energie o sa tii tu ritmul.
cred ca eu daca as alerga 40 de km langa o persoana necunoscuta, la final l-as considera un prieten foarte bun. indiferent de unde e, ce culoare e, ce sex are... ce ar conta la final ar fi ca timp de 2-3 ore am mers cot la cot.
de aici incolo incepeau sa apara grupuri din ce in ce mai mari.
fani adevarati ai maratonului.
nu ca mine care m-am dus complet nepregatit.
tipa din stanga striga in continuu "Allez Marcel! Allez Jack! Allez <insert french name here>!"
le baga complet la intramplare. :) la un momentdat am avut impresia ca a si nimerit unul ca ala a inceput sa rada.
pana aici erau sportivii de performanta si cei care scot timp foarte bun. si apoi vin oamenii obisnuiti, cu pasiune pentru alergat. si ce era extraordinar era ca pe margine erau familiile lor si prietenii si ii incurajau. adica ii cautau in multimea de alergatori si cand ii vedeau ca se apropie de ei incepeau sa tipe si sa se agite si sa faca galerie si sa il incurajeze.
ah, si varsta chiar nu conteaza. nu am vazut oameni foarte tineri, cred ca putini erau sub 25 de ani. dar am vazut si oameni in varsta. peste 50. poate mai mult. chiar nu conteaza varsta daca iti place sa alergi.
astia isi pusesera si cozi :)
alta chestie buna: in mijlocul oamenilor alergau unii cu steaguri pe care scria un timp. de examplu asta din poza zice "3 ore si 15 minute" - daca vrei sa termini maratonul in timpul asta, atunci alearga in acelasi timp ca el. ca sa ai o idee despre ce ritm ar trebui sa ai.
super atmosfera. super ziua. perfecta de alergat, cu soare si un pic de briza, si cu 50.000 de oameni care au aceeasi pasiune. vreau si eu la anu'!
